Operatia de sterilizare

Daca avem mai mult de un iepuras acasa (sau daca intentionam sa adoptam mai mult de unul) devine esentiala sterilizarea lor, dupa o anumita varsta – in general dupa 4-6 luni baieteii si dupa 6-8 luni fetitele, ca sa evitam inmultirea (daca sunt de sex opus) sau sa minimalizam luptele dintre ei (care se intampla mai ales daca sunt nesterilizati si de acelasi sex), care pot fi feroce si potential mortale.

In cazul in care avem un singur iepuras acasa, sterilizarea ar putea fi in continuare o optiune din cateva motive:
– diminueaza sau elimina impulsurile teritoriale sau sexuale (deranjante pentru unii dintre noi) – stropitul cu urina prin casa sau chiar pe noi sau calaritul obiectelor din casa sau chiar al picioarele noastre (specifice mai ales baieteilor), maraitul, piscatul.
– inlatura frustrarea sexuala si comportamentul agresiv care poate aparea din cauza ei,
– la fetite, elimina stresul sarcinilor false (insotite de smulgerea blanitei, pentru construirea unui cuib) si posibilitatea aparitiei cancerului uterin. Desi veterinarii pe care i-am consultat nu par sa considere ca motivul e intemeiat, statisticile online spun ca un procent foarte mare -70, 80, 85% – dintre fetite vor dezvolta cancer uterin inainte de varsta de 5 ani. Ce stiu cu siguranta e ca Muki, una din fetitele mele, avea deja adenocarcinom uterin la varsta de doar 7 luni, pe care l-am descoperit cand am mers la sterilizat.
– reduce mirosul urinei si fecalelor lor,
– face folosirea litierei mai probabila.

In cazul in care situatia ne lasa libertate de alegere (adica atunci cand nu exista riscul inmultirii sau ranirii din cauza conflictelor), cred ca trebuie sa punem in balanta beneficiile unei asemenea interventii si riscurile inevitabile ale oricarei interventii chirurgicale. Pentru ca presupune anestezie generala, exista intotdeauna riscul sa ne pierdem iepurasii in urma ei. Rata de succes a operatiei depinde foarte mult de competenta medicilor veterinari (de asta e atat de important sa gasim cel mai bun veterinar la care putem ajunge), dar nu stiu sa existe cabinete cu reusita de 100%.

Veterinarul pe care il alegem trebuie sa fie neaparat familiarizat cu particularitatile interventiilor chirurgicale in cazul iepurasilor. Riscam foarte multe daca ne lasam iepurasii pe mana unui veterinar care nu stie ce tip de anestezic trebuie folosit in cazul iepurasilor, cum trebuie pregatit un iepuras pentru operatie si ce masuri trebuie luate dupa operatie pentru ca iepurasii sa isi revina cat mai repede. In plus, nu ar trebui sa alegem un cabinet care are o rata de esec mai mare de 2% in cazul operatiilor de sterilizare a iepurasilor.

Daca totusi va e prea teama de genul asta de interventie (asa cum mi-e mie), incercati sa tolerati ce nu poate fi schimbat dintre acele lucruri pe care le-ati vrea eliminate in acest fel (stropitul sau incalecatul, de exemplu) sau sa gasiti o solutie sa le reduceti atat cat e posibil prin comunicarea inteligenta cu iepurasul vostru.

Ca sa ne incurajeze sa ne sterilizam iepurasii, multi cunoscatori ne spun ca dupa castrare nu se schimba personalitatea de baza a iepurasului – ca, de exemplu, va continua sa fie la fel de afectuos fata de noi sau fata de alti iepurasi. Iar unii dintre ei vor continua sa manifeste chiar unele comportamente sexuale cum ar fi circling-ul sau honking-ul. In general, fetitele tind sa fie si sa ramana mai “bossy” decat baieteii.

UN LUCRU FOARTE IMPORTANT

Se pare ca dureaza o vreme pana ce nivelul hormonilor se modifica in urma operatiei. Asa ca un baietel nu devine steril decat dupa aproximativ trei saptamani dupa operatie. Alte comportamente, cum sunt stropitul cu urina (spraying) sau calaritul (mounting) pot disparea abia dupa cateva saptamani sau luni. Asa ca daca vrem sa imprietenim doi iepurasi de sex opus, ambii proaspat sterilizati sau dintre care numai baietelul a fost sterilizat, e bine sa asteptam cel putin 4-6 saptamani dupa sterilizare.

INAINTE DE OPERATIE

Daca ne hotaram sa ii supunem unei asemenea interventii, trebuie sa ne pregatim bine inainte, si noi si ei. Pentru ca urmeaza un eveniment stresant pentru ei, ar trebui sa incercam sa le asiguram niste conditii cat mai lipsite de stres inainte de operatie. Si sa nu facem modificari in alimentatia lor normala. Din cate am inteles documentandu-ma pe Internet, retragerea hranei inainte de operatie e periculoasa in cazul iepurasilor. Desi veterinarii mi-au indicat sa nu mai dau iepurasilor mei de mancare incepand cu seara de dinaintea operatiei, am avut retineri in privinta asta, pentru ca era o recomandare in contradictie cu procedura pe care o cunosteam din sursele de informare serioase din strainatate. Asa ca am ales o cale de mijloc. Din fericire, totul s-a terminat cu bine.

IN CE CONSTA OPERATIA

Exista diferente de procedura (si implicit, de cost si de risc) intre operatiile de sterilizare la cele doua sexe.

In cazul baieteilor, procedura e directa si complicatiile apar rar. Si costurile sunt mai mici (ultima data cand am intrebat, operatia costa undeva in jurul a 100 de RON). Operatia consta in indepartarea completa a testiculelor, sub anestezie generala. Vor ramane doar cateva copci in piele, care sunt de obicei indepartate dupa 1-2 saptamani de la operatie. Daca sutura se face intradermal, firele nu mai trebuie scoase. Daca iepurasul isi revine multumitor dupa operatie, daca mananca si elimina normal, poate fi luat acasa in aceeasi zi.

In cazul fetitelor, procedura e mai riscanta dar complicatiile sunt totusi rare. Costul operatiei era in jur de 200 de RON atunci cand am apelat la ea. Operatia se desfasoara sub anestezie generala. Se opereaza o incizie pe burtica si e indepartat uterul si, eventual, si ovarele. Daca isi revine suficient dupa operatie, daca mananca si elimina bobite, poate merge acasa in aceeasi zi; in caz contrar, ar putea ramane sub observatie pana a doua zi.

DUPA OPERATIE

Cand iepurasii ajung acasa, vor fi stresati si poate si un pic inflamati. Asa ca ni se recomanda sa ii lasam sa se retraga in spatiul lor preferat, sa le punem la indemana fan de calitate, papica lor preferata si un bol cu apa si si sa ii lasam in pace pentru cateva ore. Fetitele se recupereaza de obicei mai greu – cateva zile pot sa nu fie tocmai cele pe care le stiam.

Trebuie sa ne asiguram ca spatiul in care se refac e suficient de cald. Daca e nevoie, putem sa le incalzimun heatpad sau Daca nu mananca, ii putem tenta cu niste bunatati (de preferinta cat mai naturale – frunzulite de patrunjel, menta, rucola – daca nu ii tenteaza fanul). Putem incerca sa ii hranim cu seringa, din care le putem da sa bea apa si ceai si cu care le putem administra pasta de pelete si verdeturi. Daca nu mananca si nu elimina nimic in 4-5 ore, am putea avea o problema asa ca ar fi bine sa ne anuntam veterinarul. E foarte important ca tranzitul intestinal sa fie reluat cat mai rapid.

Am mai inteles ca analgezicele de tipul Metacamului pot sa ii ajute sa treaca mai usor peste zilele de dupa operatie. Daca veterinarul nu va sugereaza asta, il puteti intreba daca nu ar fi totusi util. S-ar putea sa aiba la indemana analgezicul respectiv.

Iepurasii sterilizati au nevoie de mai putina hrana si tind sa se ingrase mai usor, asa ca reduceti-le putin portia de hrana uscata si puneti-le la dispozitie fan la discretie.

LINKURI:

Information on neutering male rabbits
Information on spaying female rabbits

About Codrina Elisabeta Miculit

Inainte de toate, mamica de iepurasi si alte animalute. Liber-cugetatoare (atat cat e posibil), prin structura mea. Psiholog, prin educatie. In afara de animalute, pasiunea mea e sa inteleg toate lucrurile care pot fi gandite si intelese de mintea umana si pe cele care ne transfigureaza viata...

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: