Nutritiva si „yum-yum”

Unul din avantajele coexistentei cu un iepuras e ca multi dintre noi ajungem sa fim mai interesati (si mai consumatori) de tot ce inseamna hrana vegetala. Eu am devenit din ce in ce mai preocupata de alimentatia „verde”, multumita iepurasilor mei.

Pe de o parte, pentru ca am ajuns sa inteleg – pe cand ma straduiam sa aflu cat mai multe despre felul in care ar trebui sa ii hranesc – cat de importanta e hrana proaspata si verde pentru orice fiinta vie. Asa ca incerc sa le pregatesc zilnic „platouri” din frunze si legume proaspete, din care nu pot sa nu fur cate-o bucatica plina de culoare si de nutrienti. Si sunt in continua cautare de bunatati sanatoase de adaugat in dieta lor.

Pe de alta parte, pentru ca am ajuns sa ma intreb, in timp ce stateam in mijlocul lor si inspiram cu incantare parfumul vegetal proaspat de pe blanita si din respiratia lor, daca respiratia mea de omnivor hranit cu tot felul de alimente artificiale e la fel de placuta pentru nasucul lor. Si mi s-a parut civilizat din partea mea sa imi imbunatatesc meniul cu alimente cu mirosuri mai pe placul lor.

Asa am ajuns sa descopar si iarba de grau – un aliment foarte nutritiv si gustos nu doar dupa criteriile iepurasilor, dar si dupa ale mele, ale altora dintre curiosii care s-au incumetat sa-l incerce si ale multora dintre animalutele care traiesc in preajma noastra. Poate ca pare putin ciudata, din perspectiva obisnuintelor alimentare comune, ideea mestecarii ierbii proaspete (de grau, in cazul asta) sau consumul sucului obtinut din ea. Dar e mult mai putin ciudata din perspectiva naturala a lumii, a oamenilor inca „necivilizati” pana la pierderea instinctelor alimentare naturale sau a animalelor care au inca libertatea sa faca alegeri alimentare care vin din instincte mai vechi decat civilizatia umana. Rontaitul firelor de iarba cruda, suculenta, e un lucru comun in lumea naturala animala – pana si la speciile carnivore. Si pare-se ca animalele stiu ele ce stiu.

Ca „bunnyhugga” certificata ce sunt, era oarecum firesc sa ajung si la rumegatul de iarba :). Dupa ce am gustat deja (din curiozitate) toate lucrurile pe care le mananca iepurasii mei, de la fan pana la hrana comerciala, ideea ca as putea sa rumeg iarba sau sa beau suc de iarba nu ma contrariaza deloc. Asa ca m-am pus pe treaba si am fabricat prima tavita de iarba de grau pe care am impartit-o cu iepurasii. Ei au rontait-o, eu am transformat-o in suc verde, dulce si spumos. Si toata lumea a fost incantata.

About Codrina Elisabeta Miculit

Inainte de toate, mamica de iepurasi si alte animalute. Liber-cugetatoare (atat cat e posibil), prin structura mea. Psiholog, prin educatie. In afara de animalute, pasiunea mea e sa inteleg toate lucrurile care pot fi gandite si intelese de mintea umana si pe cele care ne transfigureaza viata...

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: