Si surprizele continua…

Numai ce am reusit sa-l intremez pe Mieunici, pisoiul foarte guraliv pe care l-am gasit cu ceva timp in urma in mijlocul curtii noastre (si care nu mai seamana cu pisoiasul jigarit care era la inceput – vezi poza de mai jos), ca un alt pui de pisica si-a facut aparitia. Tot foarte mic, dar de data asta negru, cu un smoculet alb de blanita pe piept si altul in varful coditei si ochisori mari, rotunzi, verzi-galbui ca frunzele tufelor sub care se ascundea tot timpul.

Si din nou circumstantele m-au pus in postura de salvator. Ca un facut, vremea s-a racit iarasi foarte tare chiar in acea perioada. Mai si ploua. Si batea un vant asa de rece… brrr… ca nu puteam sa nu ma gandesc prin ce poate trece un pui foarte mic si slabanog de pisica, lasat de capul lui pe-afara. Desi suspectam niste pisici de prin vecinataturi ca ar fi parintii lui, eu il gaseam tot timpul singurel si aciuat prin locuri nu foarte bine alese.

Am vrut sa-l iau in casa, asa cum am facut fara probleme cu Mieunici, care a apreciat dintotdeauna comfortul mai mult decat libertatea, asa ca nu s-a codit atunci cand l-am invitat. Dar acum aveam de-a face cu un salbaticut de care nu reuseam sa ma apropii la mai putin de cativa metri, oricat de mult ma straduiam. Am reusit totusi sa ii amenajez un adapost cu care a fost de acord si el – cosul de la masina de tuns iarba, pe care l-am captusit cu fan si sticle umplute cu apa calda.

Din fericire zilele urate au trecut repede. Si dupa ce s-a mai incalzit afara, am avut conditii mai potrivite sa ma imprietenesc cu pisoiasul cel suspicios. Acum, dupa vreo cateva saptamani de perseverenta foarte bine controlata, cred ca se poate spune ca am fost acceptata in cercul lui pisicesc, din care fac parte parintii lui si ceva pisici rude de familie. Reusesc sa-l mangai, sa-l iau in brate si chiar sa il aduc in fiecare seara in casa, unde are pregatit un patut improvizat dintr-un fost ghiveci. Tocmai la timp, pentru ca vine iarna si noptile sunt deja prea reci ca sa mai fiu linistita stiindu-l pe afara.

Tocmai i-am recuperat pe amandoi din curte si in timp ce ii privesc cum isi fac de lucru, fiecare in partea lui de camera, incerc sa-mi imaginez cum ar putea arata viitorul cel mai bun pentru ei. Langa mine si iepurasi, sau poate in alta parte…

About Codrina Elisabeta Miculit

Inainte de toate, mamica de iepurasi si alte animalute. Liber-cugetatoare (atat cat e posibil), prin structura mea. Psiholog, prin educatie. In afara de animalute, pasiunea mea e sa inteleg toate lucrurile care pot fi gandite si intelese de mintea umana si pe cele care ne transfigureaza viata...

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: