Pretul unei vieti de animalut

Animalutele imi sunt foarte dragi. Intotdeauna am simtit simpatie pentru ele. O simpatie care a inceput sa se transforme, pe masura ce m-am maturizat si am devenit tot mai apropiata de ele, intr-o afectiune mai profunda, mai plina de toleranta si compasiune.

Le-am vazut in atatea ipostaze… Le-am vazut bucurandu-se de lucruri foarte simple, explorand cu indrazneala lumea, incalzindu-mi sufletul cu dragalasenia si micile lor nazdravanii, suportand consecintele erorilor mele, luptandu-se cu cu boala si invingand sau murind… Si si-au castigat un loc tot mai important in sufletul meu, cu fiecare experienta prin care am trecut alaturi de ele. Unele dintre ele au devenit parte din familia mea si sunt intotdeauna inaintea mea pe lista prioritatilor mele.

In acelasi timp, am devenit tot mai constienta de conditia lor intr-o lume in care noi, oamenii, hotaram cea mai mare parte a vietii lor. Am ajuns sa fiu foarte sensibila la suferinta lor, de orice fel ar fi ea. Faptul ca o mare parte din ea e inevitabila, ca un dat care nu poate fi schimbat vreodata, mi se pare inacceptabil. Mai ales atunci cand, in ciuda eforturilor mele, chiar eu sunt pusa in situatia de a adauga ceva la ea. Exista, de exemplu, situatii in care nu reusesc sa vad alta optiune decat sa le condamn pe unele din ele la suferinta, ca sa dau o sansa de supravietire celorlalte. Asa cum s-a intamplat de curand, dupa ce i-am adoptat temporar pe cei doi pisoi rataciti prin curtea noastra.

Nu am avut nici o ezitare cand a fost vorba sa ii adapostesc si sa ii ingrijesc, pentru ca nu as fi putut sa ma iert pe mine daca as fi lasat de izbeliste niste animalute atat de mici si de neajutorate, de care m-am si atasat foarte tare. Dar mi-a fost foarte greu sa ma impac cu ideea ca, hranind niste animale carnivore, voi condamna la moarte alte animale. Acum cativa ani, inainte sa apara iepurasii in viata mea, nu imi puneam inca problema in felul asta. Pe atunci aveam in familie doar o catelusa, o minunatie de doberman, care era singurul reprezentant concret al lumii animale in realitatea mea de fiecare zi.

Dar apoi, intr-un mod neasteptat si poate nu cu totul intamplator, a aparut Pufi. Si apoi ceilalti iepurasi. Si in viata mea s-au produs schimbari inevitabile si ireversibile. Asa cum li s-a intamplat si altora inaintea mea, am descoperit si eu frumusetea si profunzimea relatiei traite alaturi de niste animalute care au un statut atat de nedrept in lumea noastra, pentru ca sunt privite ca niste bucati dispensabile de carne si blana.

De cand au aparut iepurasii in viata mea, nu am mai putut privi ca inainte felul in care ma hraneam. Mai exact, partea carnivora a alimentatiei mele. Nu mai reuseam sa justific in fata propriei mele constiinte necesitatea sacrificarii unui animal, oricare ar fi el, pentru propria mea supravietuire, dupa ce am vazut ce pot face animalele pentru mine. Pufi a dat o noua dimensiune vietii mele, cea mai frumoasa si mai profunda pe care am trait-o pana acum. Si de la ceilalti iepurasi am invatat atatea lucruri importante…

Sa tratez ca pe o simpla sursa de hrana animalele, care mi-au dovedit ca pot sa innobileze sufletul meu si al altor oameni, a inceput sa mi se para o greseala enorma. Si o mare nedreptate. Si cum eu nu pot sa tratez relatia mea cu un animal in modul relativist si pragmatic in care o inteleg unii – adica azi prieten, maine friptura, nu aveam decat o singura optiune. Asa ca, fara nici o urma de regret, am inceput sa scot carnea din alimentatia mea, in care carnea a ocupat intotdeauna un loc mai mult decat semnificativ. Am reusit sa fac schimbarea asta foarte usor, pentru ca am ales sa fiu vegetariana din motive de constiinta, nu de nutritie.

Pe de alta parte, situatia se complica atunci cand e vorba de hranirea carnivorelor pe care le-am luat sub protectia mea. Desi mi-e greu sa accept ideea ca sprijin sacrificarea altor animale cumparand carne si mancare speciala pentru pisici, mi-e si mai greu sa las niste pui de animal, care mi-au devenit si ei foarte dragi, sa moara de foame. Asa ca a trebuit sa ma impac cu ideea ca trebuie, cel putin deocamdata, sa repun carnea pe lista de cumparaturi si sa trec si pe la rafturile din magazine pe care sta hrana pentru pisici.

Exista totusi niste exceptii de la compromisul pe care am hotarat sa-l fac temporar. Nu voi cumpara, orice s-ar intampla, hrana pentru pisici in care exista carne de iepuras sau de miel. Pentru mine carnea de iepuras a fost intotdeauna un aliment tabu. Am refuzat sa o mananc inca din copilarie. Poate pentru ca una din jucariile mele preferate era un iepuras alb de plus. Si pentru miei am o slabiciune. Am fost atat de neplacut surprinsa cand am vazut asemenea produse, ca nu vreau sa mai aud de producatorii lor – Whiskas, de exemplu. Pe celelalte le cumpar cu strangere de inima, gandindu-ma la presiunea pe care am pus-o, ca specie, pe alte animale la fel de minunate. Care platesc cu viata nu doar vietile noastre dar si pe cele ale animalutelor noastre de companie carnivore.

Viata oricarui animalut, ca si a fiecaruia dintre noi, e nepretuita. Animalutele ne-au demonstrat deja ca au potentialul sa fie si altceva decat o sursa de hrana sau de amuzament. Si ca relatiile dintre ele pot fi mai complexe si mai diferite de tot ce am vazut pana acum. Animale considerate inamici naturali ne arata tot mai des, si in natura, si in casele noastre, ca pot avea si alt fel de sentimente unele fata de altele. Iar noi putem avea un rol foarte important in felul in vor arata relatiile dintre speciile lor si in acelasi timp, sufletul nostru. Eu vad o singura cale viabila pe care specia umana o poate urma in relatia cu animalele – cea a inteligentei si a respectului si compasiunii. Si incerc sa fac fata sentimentului de vinovatie cu care cumpar vietile unor animalute cu pretul altora, sperand ca oamenii vor sa reusi intr-o zi sa gaseasca alternative de hrana care nu mai presupun sacrificarea animalelor – un sacrificiu care lasa urme traumatice in sufletul tuturor celor iau parte la el.

About Codrina Elisabeta Miculit

Inainte de toate, mamica de iepurasi si alte animalute. Liber-cugetatoare (atat cat e posibil), prin structura mea. Psiholog, prin educatie. In afara de animalute, pasiunea mea e sa inteleg toate lucrurile care pot fi gandite si intelese de mintea umana si pe cele care ne transfigureaza viata...

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: