O, Doamne! Era cat pe-aci…

papaAcum cateva zile era sa-l pierd pe Flufi, cel mai fragil si delicat dintre iepurasii mei, din cauza unui accident stupid care ni se poate intampla si noua cel putin o data in viata si care poate fi fatal daca circumstantele nu sunt favorabile. Flufi s-a… inecat cu o faramitura de papica. Si nu stiu daca ar fi reusit sa iasa viu din situatie daca „soarta” nu era de partea noastra. Nu mi-e foarte clar nici acum daca interventia mea l-a ajutat sau a complicat lucrurile. Dar stiu ca in acel moment as fi vrut sa fi fost mai bine pregatita pentru o astfel de situatie. Am avut din nou ocazia sa-mi reamintesc de ce tot repet in articolele mele cat de important e sa anticipam tot felul de situatii si sa fim pregatiti pentru ele.

Din cand in cand rememorez scena si incerc sa inteleg mai bine ce s-a intamplat… Pusesem in palma o portie mica de mancare speciala la care Flufi se repezise cu disperare, ca de obicei. Toti sunt innebuniti dupa genul asta de mancare pe care eu le-o dau cu zgarcenie pentru ca nu e tocmai cea mai sanatoasa hrana, mai ales pentru iepurasii care au avut probleme cu burtica. Dar uneori e nevoie de o hrana ceva mai concentrata si atunci incerc sa o aleg pe cea mai bogata in fibre, fara cereale si cu cat mai putine legume dulci si fructe. Innebunit de mirosul irezistibil, Flufi a inceput sa inghita cu prea mult elan si o peleta foarte mica sau o faramita a luat-o in directia gresita.

Primul lucru pe care l-am observat a fost ca a scapat din gurita o bucatica. Imediat m-am gandit ca ar putea fi o problema cu dintisorii sau vreun abces, pentru ca e un lucru care se poate intampla in acele cazuri. Dar in secunda urmatoare Flufi a luat bucatica de pe jos si a continuat sa manance. Am rasuflat usurata, spunandu-mi ca pare sa fie totusi doar o mica „scapare” a lui Flufi. Dar dupa cateva secunde comportamentul lui a devenit ciudat. A inceput sa se opinteasca, de parca incerca sa vomite si fugea dintr-un loc in altul, negasindu-si locul. Atunci am inteles ca avem o problema.

N-a durat foarte mult pana cand am inteles despre ce e vorba. Si am intrat imediat in panica, stiind cat de periculos si hazardat e genul asta de situatie, mai ales daca esti nepregatit. Nu-mi aminteam sa fi citit ceva despre asta. Nu e una din temele comune discutate cand e vorba de iepurasi desi e foarte serioasa si destul de frecventa (dupa cum observ acum, de cand am inceput sa ma documentez). Si nici nu am luat-o in considerare atunci cand ma gandeam la lucrurile care se pot intampla. Poate si pentru ca ma temeam foarte tare de asa ceva. Mi se pare o situatie cu un rezultatul greu previzibil, chiar daca ai o strategie. Am sperat ca nu voi fi pusa vreodata in situatia de care ma temeam – o greseala pe care noi oamenii o facem de multe ori, din pacate.

Singurul lucru care mi-a venit in minte in acel moment a fost un articol pe care l-am citit intamplator despre primul ajutor in caz de sufocare cauzata de inghitirea de obiecte in cazul pisicilor, pe cand cautam un raspuns la o alta problema a pisicutei mele, Panteruta. Eram atat de speriata ca s-ar putea ca Flufi sa nu reuseasca sa scoata bucatica de mancare si ca o sa-l pierd, ca nu m-am mai gandit la riscurile la care il expun folosind niste tehnici care ar fi putut fi nepotrivite in cazul iepurasilor. Nu puteam sa stau sa il privesc fara sa fac nimic si nu aveam nici o alta idee. Nu aveam timp sa sun la un cabinet veterinar pentru ca fara primul ajutor Flufi s-ar fi putut sufoca rapid.

Asa ca l-am apucat (in mod gresit) pe Flufi de solduri si l-am ridicat, tinandu-l cu capul in jos. L-am scuturat usor de sus in jos de cateva ori, apoi l-am asezat pe podea. Nu am vazut o imbunatatire evidenta asa ca am incercat si o alta varianta, pornind de la ceea ce citisem in articol. I-am pus o palma sub torace si cu cealalta i-am presat spatele in partea opusa, de cateva ori. Dar in ciuda eforturilor mele, sau poate tocmai din cauza lor, lucrurile nu s-au miscat in cea mai fericita directie – faramita buclucasa nu s-a reintors in locul din care a plecat, adica in gurita lui Flufi. A ajuns, in schimb, in nasuc. Daca nu cumva acolo intrase inca de la inceput. Singurul lucru bun era faptul ca acum parea sa iasa, chiar daca nu in cel mai fericit mod.

Flufi a inceput sa elimine pe nas o cantitate mare de lichid vascos de culoare maro, care era de fapt mancarea amestecata cu saliva pe care o avea in gura atunci cand a inghitit gresit. Se agita in continuare foarte tare, de data asta principala lui problema fiind eliminiarea lichidului vascos care-i umplea nasucul si il impiedica sa respire. Am luat imediat un servetel si am incercat sa ii curat nasucul atat cat puteam. Din pacate nu aveam la indemana o pompita electrica pentru curatarea nasucului bebelusilor, care ar fi fost foarte utila.

Nu stiam inca daca pericolul initial a trecut si lui Flufi nu-i mai ramanea decat sa-si curete complet nasucul. Nu puteam decat sa continui sa il ajut sa se spele, sperand in acelasi timp ca agitatia lui nu va impinge niste farame sau o parte din lichid spre plamani, creand riscul aparitiei unei pneumonii de aspiratie. Din fericire Flufi a inceput incet, incet, sa se linisteasca. Si in cateva minute isi revenise aproape complet. I-am ascultat pieptul cu un stetoscop si totul mi s-a parut in regula, asa ca nu l-am mai stresat cu un drum la veterinar, necesar in cazul in care nu avem siguranta ca nu a ajuns nimic in plamani.

Dupa ce m-am mai linistit si am reinceput sa gandesc normal, m-am apucat sa analizez intamplarea si sa citesc tot ce am putut gasi imediat despre modul in care se poate interveni in acest gen de accident in cazul iepurasilor. Am inteles ca puteam sa il ranesc foarte rau pe Flufi prin felul in care am procedat. In stare de panica n-am realizat atunci ce lucru periculos am facut. Din fericire totul s-a incheiat cu bine. Dar am trecut printr-un moment de spaima pe care nu mai vreau sa il traiesc.

Am constatat intre timp, dupa ce am inceput sa ma documentez, ca situatia e mai comuna decat credeam, asa ca m-am straduit sa scriu cat mai rapid un articol (pe care il puteti citi aici) despre preventia, primul-ajutor si evitarea complicatiilor in cazul „accidentelor de inghitire”. Imi doresc din tot sufletul sa nu mai trec si sa nu treceti niciodata prin asa ceva. Dar daca totusi se va intampla, macar sa fim cat mai bine pregatiti.

About Codrina Elisabeta Miculit

Inainte de toate, mamica de iepurasi si alte animalute. Liber-cugetatoare (atat cat e posibil), prin structura mea. Psiholog, prin educatie. In afara de animalute, pasiunea mea e sa inteleg toate lucrurile care pot fi gandite si intelese de mintea umana si pe cele care ne transfigureaza viata...

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: