Dupa 6 ani…

Au trecut 6 ani de cand Pufi mi-a fost pus in brate ca un pachetel. Era un iepuras din seria iepurasilor de Paste, niste creaturi perisabile, care dispar de obicei foarte repede din casele in care au ajuns intr-un fel sau altul. Dar Pufi a stiut sa isi croiasca drum spre inima mea. Si odata cu el (si in mare parte datorita lui), iepurasii au intrat in viata mea definitiv.

Poate ca 6 ani nu par sa fie foarte multi, dar anii astia au fost atat de intensi, de plini de intamplarile prin care am trecut impreuna cu iepurasii mei, ca mi s-au parut o viata. Si lucrurile pe care le-am invatat datorita lor mi-au schimbat viata in mod esential. Asta a fost lucrul cel mai surprinzator pentru mine, in ceea ce ii priveste pe iepurasi. Nici macar nu imi puteam imagina pe-atunci, in ziua in care a aparut Pufi, ca niste animalute cu care nu puteam asocia decat cateva cuvinte, de genul „pufos”, „morcov”, „varza” (unele dintre ele in mod nefericit asociate in mentalitatea curenta cu iepurasii), vor ajunge sa insemne pentru mine atat de mult. Nu aveam idee cat de mult poate schimba un iepuras (sau un alt animalut) viata unui om care il accepta ca pe-o fiinta valoroasa.

Din momentul in care, datorita lor, am simtit ca iepurasii mei fac parte din familia mea, mi s-a parut firesc sa fac pentru ei lucruri pe care orice parinte adevarat le-ar face pentru copiii lui – sa le arat ca ii iubesc si sa caut intruna solutii care sa le faca viata mai buna. Asa am inceput sa schinb in mod radical si felul in care traiam eu. Multe din schimbari nu au fost deloc line, pentru ca a fost nevoie sa renunt la lucruri si obisnuinte vechi. Uneori a fost nevoie ca iepurasii mei sa aiba de suferit pentru ca eu sa inteleg ca trebuie sa fac lucrurile altfel sau ca sa reusesc sa fac lucruri pe care altfel nu le-as fi facut, desi mi se pareau foarte importante. Iepurasilor le datorez asta. Si orice sacrificiu am facut pentru ei e putin fata de ceea ce au facut ei pentru mine.

Acum 6 ani eram un „pui de asfalt”, cum imi spunea cineva din familie, pentru ca nu paream sa imi doresc deloc sa ies dintre betoanele orasului, desi aveam in fiecare zi ocazia sa scap din inghesuiala lor sufocanta. Pierdusem legatura din copilarie cu natura. Iar animalutele aproape ca nu existau in lumea mea, desi am avut intotdeauna o simpatie naturala fata de ele. Nu mi se pareau extraordinar de importante subiectele legate de ceea ce se intampla cu mediul si degradarea lui accelerata, pentru ca ma obisnuisem cu poluarea din oras si oricum nu aveam nici un motiv special sa-mi pese. Mancam foarte nesanatos (aveam genul tipic de alimentatie a oraseanului normal). Si traiam intr-o oarecare letargie.

A fost de-ajuns un iepuras, pentru ca toate astea sa inceapa sa se schimbe intr-o viteza ametitoare. Gandindu-ma la binele lui Pufi, am parasit orasul fara sa ma mai uit in urma. Rareori mai trec pe acolo si ma grabesc sa plec din nou pentru ca aerul mi se pare aproape irespirabil. Nu a trecut mult timp pana cand am adoptat alti cativa iepurasi. Nu am putut sa trec nepasatoare pe langa ei stiind ca ii asteapta un sfarsit barbar, dupa ce am avut sansa sa descopar cum e un suflet de iepuras, N-aveam habar cum o sa reusesc sa-i ingrijesc pe toti, dar am simtit ca trebuie sa incerc macar.

Traind zilnic langa atatia iepurasi, am devenit mai atenta la toate formele de viata din jurul meu. Nu mai pot trece pe langa un pui de pasare cazut din cuib fara sa incerc sa il ajut. Si mi-e greu sa las de izbeliste un pui de pisica singur si infometat, daca se intampla sa imi iasa in cale. Si cum prin curtea noastra „ploua” cu pisici, familia mea s-a marit cu aproape zece.

S-a schimbat radical si felul in care mancam. Am inceput sa imi doresc sa am o alimentatie asemanatoare cu cea a iepurasilor, ca sa pot imparti cu ei bunatatile din gradina. Si, asa cum li s-a intamplat si altora, am simtit ca e oarecum nepotrivit sa mai mananc produse animale intr-o casa in care erau atatia iepurasi. Asa am descoperit alimentatia raw-vegana si am vazut ca mancarea poate fi gustoasa chiar daca nu contine carne si nu e fiarta si prajita pana cand e distrus tot ce e viu in ea.

Pentru ca trebuie sa petrec mult timp in gradina ca sa fac rost de o parte din papica pentru iepurasi, am ajuns sa redescopar natura si sa ma atasez de ea. Am constatat ca in gradina exista o varietate mult mai mare de plante decat credeam eu si ca multe dintre ele nu sunt doar „buruieni”,adica vegetatie inutila. Unele dintre plantele pe care calcam nepasatoare sunt foarte importante pentru iepurasi – patlagina, de exemplu. Si acum au devenit specii „protejate” in gradina noastra. Ca sa le identific mai bine, am inceput sa le si gust. Acum stiu ce gust au tot felul de plante sau parti de plante pe care nu m-am gandit niciodata sa le pun in farfurie. Nu stiam ca frunzele de morcov au un gust usor de morcov. Asa ca inteleg de ce iepurasilor le plac foarte mult. Nu e nevoie sa manance partea incarcata de carbohidrati a morcovilor, care sunt un adevarat pericol pentru burtica lor, cand exista o alternativa mai sanatoasa. Si in mod inevitabil am aflat ce gust au iarba si fanul. Asa ca in momentul asta indeplinesc cu siguranta toate conditiile ca sa merit un certificat de „bunny-hugga” autentic :)

Dupa ce am inteles foarte clar ca iepurasii au in mod obligatoriu nevoie de un mediu curat, aer curat, apa curata si vegetatie curata, am inceput sa privesc cu alti ochi ceea ce se intampla cu natura si lucrurile care o altereaza. Am devenit vehementa cand e vorba de ele, asa cum sunt si cand e vorba de anumite pericole care ii pandesc pe iepurasi atunci cand ies din casa, in care omul are un rol esential. Si eu, ca si multi alti parinti de iepurasi, visez la o lume in care iepurasii sa ne poate fi alaturi in siguranta,oriunde am merge, si in care sa putem iesi impreuna in natura, ca sa ne bucuram de soare, aer curat si tot ce e frumos in ea. Nu imi doresc un viitor trait intr-un glob de sticla, ca singura alternativa in care iepurasii mei sa fie in siguranta. Dupa 6 ani in care iepurasii au fost zilnic o parte importanta din viata mea, a ajuns sa imi pese mai mult decat oricand de lumea in care traiesc, pentru ca e lumea din care fac si ei parte. Si o lume in care iepurasii ar fi fericiti sa traiasca ar fi cea mai frumoasa lume pe care mi-o pot imagina.